luni, 17 martie 2008


“Doamne, nu vreau nimic senzaţional

şi nu vreau întîmplări de prima pagină a ziarelor,

vreau doar să văd ceva din partea Ta cu ochii credinţei

şi vreau puterea Ta.

Doamne, nu vreau extraordinarul

şi nici cutremurul şi nici tsunami-ul

produs de muntele aruncat de Tine ca o pietricică,

Ştiu că poţi.

Vreau numai vizita Mărimii Tale în micul şi normalul meu cotidian,

Doamne, nu-mi schimba preajma,

dar schimbă-mă faţă de cei apropiaţi.

Doamne, nu vreau lucrarea Ta în afară, în geografie, munţi, văi şi mare,

dar nu obosi să lucrezi înlăuntrul meu.

Atunci cînd sînt atacat de neprieteni,

nu cumva să Îi atingi cu vreun rău,

Fă-i numai prietenii Tăi, atît mi-ar ajunge.

M-ar răzbuna îm-bunarea lor.

Nu-i îndepărta de mine, dar apropie-i de Tine!

Nu-mi lua din faţă blocurile de piatră în care mă împiedic,

ajută-mă numai să le fac scări către Tine.

Doamne, chiar dacă îmi pare muntele înalt,

nu vreau să cunosc calea cea ocolită,

voi fi mai aproape de Tine, dacă urc,

de aceea

Doamne, nu muta muntele din faţa mea,

dă-mi numai, dă-mi putere să-l urc!”

0 comentarii:

 

Floar3d3colt © 2008. Design By: SkinCorner