miercuri, 3 martie 2010

Oameni ai credintei


R.A. Torrey 1856-1928

      „Dacă în acest moment eşti împovărat cu un păcat pe care l-ai săvârşit în prezent sau în trecut, tot ce trebuie să faci acum este să priveşti la Isus pe cruce. Este un act de nerecunoştinţă grosolană faţă de Dumnezeu să ai gânduri negre şi să fii deprimat din cauza păcatelor pe care El, în dragostea Sa nemărginită, le-a şters.”

      Torrey a crescut într-o familie bine înstărită, a urmat cursurile Universităţii Yale şi Divinity School şi a studiat în străinătate. În primii săi ani de studenţie la Yale, tânărul Torrey s-a format într-un agnostic şi într-un beţiv. Dar chiar şi în această perioadă „sălbatică” din viaţa sa, era într-un mod deosebit conştient şi puternic convins de faptul că într-o zi, va predica Evanghelia. În ultimul an de şcoală, a fost mântuit.

      Reuben Archer Torrey avea toate calitatile necesare pentru un predicator. Curajul sau intelectual era sustinut prin rugaciunea permanenta si prin lucrarea de castigare a sufletelor. El a fost pastor, invatator, evanghelist si scriitor.

      A fost mult influenţat de D.L.Moody încă din studenţia sa la Yale Divinity School. Moody nu ştia ce puteri extraordinare stârnea în Torrey! După moartea sa, Torrey a fost cel care a preluat campaniile de trezire mondiale din Australia, Noua Zeelandă, Anglia şi America. Pentru ca Torrey a fost un om foarte educat, el a avut multe ocazii sa conduca programe la Moody Bible Institute din 1889 pana in 1908. A fost in acelasi timp pastor la biserica Moody Memorial (o biserica fundamentalista in acea vreme). Mai tarziu Torrey a fost decan al Institutului Biblic din Los Angeles si a pastorit o biserica in Los Angeles.

      Ca mulţi alţi giganţi ai lui Dumnezeu, Torrey a strălucit cel mai puternic în câştigarea sufletelor. Acest om, a condus sute de mii de oameni la Hristos, printr-o trezire răspândită pe tot globul! Mii de oameni l-au primit pe Cristos prin eforturile sale evanghelistice. Se spune despre el „In trei ani de calatorii evanghelistice prin Australia, Noua Zeelanda, India si Marea Britanie mai mult de 100.000 de oameni au marturisit public ca l-au primit pe Cristos ca Mantuitor personal. Pentru Torrey fiecare pacatos era un client pentru al carui suflet trebuia sa se lupte.”

      Cărţile sale au atins inimile multor oameni, au fost un ajutor pentru mulţi să înţeleagă Scriptura şi au avut puterea să câştige suflete pentru cer. Torrey a fost un mare învăţător al Bibliei, dar mai mult decât orice, a fost umplut de Duhul Sfânt.

0 comentarii:

 

Floar3d3colt © 2008. Design By: SkinCorner