duminică, 24 aprilie 2011

Dimineata invierii


Nu este aici, ci a înviat. (Luca 24:6 )

Ce bucurie! E dimineata invierii! Domnul Isus a invins moartea si ne-a dat mantuirea. Va doresc sa sarbatoriti Pastele plini de lumina invierii!



A fost în lume o'Nviere - Petru Dugulescu



A fost în lume o'Nviere

Dar înainte să fi fost

A fost în ceruri o tăcere

Și o dreptate care cere

O jertfă să se dea drept cost.



Și-a fost o iesle, și-o fecioară

A fost o noapte și-un Irod

Și-un Dumnezeu ce-ntâia oară

În chip de humă se coboară

S-arunce peste hău un pod.



A fost în lume o'Nviere

Dar înainte-un Ghetsimani

Și-o cupă cu venin și fiere

Ce fu sorbită în tăcere

Și-un ucenic între dușmani.



Un Sanhedrin și-o judecată

Și un cocoș care-a cântat

O vinere întunecată

O Dolorosa-nsângerată

O Golgotă și un Pilat.



Și-un "Eloi, lama Sabactani!"

Ce-a zguduit pământ și cer

Și nu l-au înțeles romanii

Dar a-nsoțit prin secoli anii

Și-a fost o groapă și-un mister.



Cutremur, piatră răsturnată

S-a rupt sigiliul lui Cezar

C-a fost o-nviere-odată

Și-o bătălie câștigată

În Ghetsimani și pe calvar.



Sunati trompete cu putere,

Treziti-vă în zori de zi

Vestiti spre poli și emisfere

C-a fost în lume o'nviere

Și încă una va mai fi.

Când cei ce au primit Cuvântul

Ieșind ca crinii din noroi

Vor părăsi pe veci mormântul

Și-l vor întâmpina pe Sfântul

În pragul lumii celei noi!

1 comentarii:

sakura spunea...

Amin.
Frumoooos. frumooos.
Dugulescu a lasat in urma lui niste creatii extraordinare.

 

Floar3d3colt © 2008. Design By: SkinCorner