miercuri, 30 martie 2011

Iosua 1:9

Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.”

marți, 29 martie 2011

Proverbele 19:22


Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui;

Vrei sa ai farmec? In ziua de azi toti isi doresc sa fie fermecatori, insa nu totdeauna le iese deoarece nu fac ceea ce trebuie pentru a avea farmec. Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui Fi bun cu cei din jurul tau si toti te vor aprecia si te vor gasi fermecator. Sunt atatia oameni in jurul nostru care au nevoie de o vorba buna, de o imbratisare, care le este de ajuns pentru a putea merge mai departe. Nu vrei sa fi tu acel care le-o ofera? Fi fermecator si aratati bunatatea fata de cei bolnavi sau batrani, stai si vorbeste cu ei, au nevoie doar de cineva care sa ii asculte. Astazi va indemn sa fiti fermecatori!

luni, 28 martie 2011

Luca 6:31


Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.



Vrei sa fii iubit? Iubeste! Vrei sa fii apreciat? Apreciaza! Vrei sa fii pretuit? Pretuieste! Vrei ca cei din jur sa se poarte frumos cu tine? Poarta-te la randul tau frumos cu altii! Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.

duminică, 27 martie 2011

Amos 4:13

Căci iată că El a întocmit munţii, a făcut vântul şi spune omului până şi gândurile lui. El preface zorile în întuneric şi umblă pe înălţimile pământului: Domnul Dumnezeul oştirilor este numele Lui.

duminică, 20 martie 2011

Meditatii zilnice




20 Martie - Cine este Dumnezeu?



-„Nebunul zice în inima lui: «Nu există Dumnezeu!»..,” Psalm 53.1-



Cine este Dumnezeu?



Unii oameni afirmă că nu există Dumnezeu. Alţii îl consideră o fiinţă misterioa să, care nu poate fi cunoscută de nimeni,



Dintre cei care recunosc existenţa Sa, unii cred că El nu Se interesează de noi, de orice amănunt din viaţa noastră. Pentru alţii, Dumnezeu şi natura sunt acelaşi lucru.



Avem nevoie de o descoperire de la Dumnezeu însuşi. El S-a descoperit în Fiul Său Isus Hristos, în moartea Sa şi în învierea Sa. În Biblie, Dumnezeu ne spune cine este El:



- Dumnezeu ne cunoaşte pe toţi, inclusiv gândurile, căile şi cuvintele noastre (Psalm 139.1-4)



- Dumnezeu poate totul, şi nimic nu este prea mare pen­tru El (Iov 42.2)



- Dumnezeu este pretutindeni, şi nimeni nu se poate as­cunde de El (leremia 23.23, 24)



- Dumnezeu este neschimbat, atât în Cuvântul Său, cât şi în fiinţa Sa (Maleahi 3.6; lacov 1.17; Isaia 40.8)



- Dumnezeu este veşnic; El nu are început şi sfârşit (Isaia 40.28)



- Dumnezeu este sfânt şi nu poate suporta păcatul (Isaia 6.3; Habacuc 1.13)



- Dumnezeu este dragoste; dorinţa Sa faţă de noi este exprimată clar în Cuvântul Său: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (loan 3.16).



Aceasta este meditatia pentru ziua de azi de pe site-ul www.misiune.ro. Le primesc in fiecare saptamana pe e-mail. Daca doriti si voi sa le primiti va puteti abona pe site. Pe mine m-au ajutat de multe ori.

vineri, 18 martie 2011

George Muller (1805-1898)– părintele orfanilor




În odaia lui de rugăciune, singur cu Dumnezeu şi cu Biblia, George Müller îşi încingea coapsele minţii şi îşi lustruia armura pentru bătăliile zilei. Cu încredere totală şi simplitate de copil, el credea fiecare cuvânt rostit de Dumnezeu. Se întorcea cu înflăcărare la Cuvântul lui Dumnezeu de mai multe ori în fiecare zi ca şi cum ar fi fost într-o comunicare constantă cu cerul, primind scrisori proaspete cu îndrumări şi promisiuni preţioase de la Tatăl lui ceresc.



Nu studia niciodată Biblia pentru alţii. El studia doar pentru el însuşi ca să afle ce aştepta Tatăl lui ceresc de la el. A devenit atât de îmbibat de adevărul lui Dumnezeu, încât atunci când vorbea despre Dumnezeu, ascultătorii lui îşi aminteau de cuvintele Mântuitorului din Ioan 7:38, fiindcă din el păreau să curgă „râuri de apă vie”.



Deşi a studiat teologia, dând curs dorinţei tatălui său, s-a convertit abia la 21 de ani. După finalizarea cursurilor universitare, a plecat în Anglia, lucrând la început pentru o societate misionară şi ca predicator, apoi s-a implicat în activităţi sociale de ajutorare a copiilor fără părinţi, oferindu-le adăpost, educaţie şi pregătindu-i pentru integrarea în societate.



În anul 1830 s-a căsătorit cu Mary Groves, iar patru ani mai târziu a fondat organizaţia „Instituţia pentru cunoaşterea Scripturii în ţară şi străinătate”, cu scopul de a răspândi cuvântul Scripturii şi a sprijini lucrarea misionară.



În anul 1835, George Müller a înfiinţat prima casă de orfani. Ceea ce l-a inspirat a fost exemplul reverendului A.H. Franke, care cu 128 de ani înainte înfiinţase în Germania câteva aziluri susţinute doar din ajutoare ca răspuns la rugăciune.



Müller a început să lucreze fără a avea resurse financiare sau un cadru instituţional clar definit. Pentru primul orfelinat, el a închiriat o casă, în care şi-au găsit adăpost 30 de tinere orfane. După opt luni, a închiriat o altă casă şi a deschis al doilea orfelinat, pentru 36 de copii. După alte nouă luni a deschis al treilea orfelinat, adăpostind încă 36 de copii.



Pentru că tulburau liniştea vecinilor, au fost nevoiţi să se mute. De aceea, Müller s-a hotărât să ridice câteva case noi la marginea oraşului. După ce s-a rugat pentru acest proiect, a început construirea primei case, care putea găzdui 140 de fete, 80 de băieţi şi 80 de copii mici. Ulterior, va construi alte patru case, fiecare putând adăposti până la 450 de copii orfani. Astfel, în anul 1870, această lucrare socială includea 2250 de orfani şi 112 angajaţi.



Adesea, Müller şi cei implicaţi în creşterea orfanilor treceau prin crize financiare, deoarece cheltuielile legate de îngrijirea şi educarea copiilor depăşeau puţinele lor resurse disponibile. Într-o anumită împrejurare, când nu mai erau deloc bani, Müller s-a rugat lui Dumnezeu să deschidă inima unui cunoscut negustor din Londra, ca să-i ajute. La scurt timp, el a primit un cec chiar de la acel om. Au fost multe asemenea situaţii în care Domnul a răsplătit credinţa şi rugăciunile sale, oferind de fiecare dată soluţii pentru ieşirea din situaţiile de criză.



Rugăciunile lui erau rostite cu un limbaj simplu şi cu un duh smerit şi înflăcărat. Pentru că ştia că Tatăl lui era atât de bogat, binevoitor şi iertător, se simţea liber să ceară şi să primească mari binecuvântări. Însă trăsătura cea mai remarcabilă a rugăciunii sale era aceea că el cerea toate lucrurile în numele Domnului Isus Hristos.



Acest om al credinţei şi al rugăciunii trăia în duh de rugăciune “mă rog când merg, când vorbesc, când mă culc şi când mă trezesc” spunea el. “Şi răspunsurile vin întotdeauna. De mii şi zeci de mii de ori rugăciunile mele au primit răspuns. Nu voi renunţa niciodată, ştiu ce Dumnezeu slujesc!” Era nedezlipit de Scriptură şi încuraja mereu pe credincioşi, să-şi facă obiceiul să se trezească dimineaţa devreme pentru a se întâlni cu Dumnezeu.



Avem atâtea de învăţat de la acest om care s-a rugat neîncetat şi a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt. Credinţa lui Muller a fost o credinţă simplă în suveranitatea lui Dumnezeu. Era total dependent de Dumnezeu. “Este de ajuns să ne încredem în Dumnezeul Cel Viu”, spunea Muller, “şi să nu ne îngrijorăm pentru lucrurile pământeşti”, pentru că “începutul îngrijorării este sfârşitul credinţei; şi începutul credinţei este sfârşitul îngrijorării”



Cea mai mare speranţă a lui George Müller era ca mărturia sa despre credincioşia lui Dumnezeu faţă de el să îi încurajeze pe credincioşi să dezvolte o credinţă ca a lui – credinţă fără de care este imposibil să Îi fim plăcuţi lui Dumnezeu; credinţă care lucrează prin dragoste şi purifică inima; credinţă care mută munţi de obstacole din calea noastră; credinţă care apucă tăria lui Dumnezeu şi este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite şi o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Fie ca această credinţă să ne umple inimile şi vieţile tuturor.

miercuri, 16 martie 2011

A.W. Tozer (1987-1963) - O viaţă în urmărirea lui Dumnezeu


Aiden Wilson Tozer este unul dintre cei mai traduşi şi apreciaţi autori din România. Cărţile lui au încurajat, ridicat, apropiat de cer generaţii la rândul şi aproape că nu există creştin care să fi citit cărţile esenţiale ale creştinismului şi să nu fi răsfoit măcar una din scrierile lui.

Deşi A.W.Tozer a murit în 1963, atât viaţa lui, cât şi moşteniea spirituală pe care a lăsat-o, a continuat sa atragă pe mulţi la o cunoastere mai profundă a lui Dumnezeu. Tozer a păşit pe o cale în viaţa spirituală, pe care prea puţini au ales-o – căutarea necurmată, din dragoste, a lui Dumnezeu. El a tânjit după o cunoaştere mai adâncă a Mântuitorului – cum sa I se închine şi să-I slujească cu toata fiinţa sa.

Pe tot parcursul vieţii şi lucrării sale, Tozer a chemat biserica să se întoarcă la creştinismul autentic prin care se caracteriza biserica primară – sfinţenie şi o credinţă neclintită.

"I-am mulţumit deseori lui Dumnezeu", mărturiseşte Tozer, "pentru căile dulci şi atrăgătoare ale Duhului Sfânt pe care le-a folosit pentru a lucra în inima acestui puştan neînvăţat, atunci când aveam 17 ani. Aveam un vecin cu numele de Holman. Nu-i cunosc prenumele. Pentru mine era doar Domnul Holman; era vecinul nostru. Auzisem că era creştin, dar mie nu mi-a vorbit niciodată despre Cristos. Într-o zi, pe când mă plimbam pe stradă cu acest vecin prietenos dintr-o dată şi-a pus mâna pe umărul meu şi mi-a spus: 'Ştii, mă gândesc la tine... mă întreb dacă eşti creştin, dacă eşti convertit. Doream să am ocazia să stau de vorbă cu tine'. I-am răspuns: 'Nu Domnule Holman, nu sunt convertit. Dar mulţumesc că mi-aţi spus asta. Mă voi gândi serios la lucru acesta'. Puţin mai târziu, m-am oprit la un colţ de stradă pentru a asculta un om predicând. A citat invitaţia lui Isus: 'Veniţi la Mine!', şi rugăciunea păcătosului: 'Ai milă de mine!'. M-am dus acasă şi am urcat in masardă ca să nu fiu deranjat. Acolo, în rugăciune serioasă mi-am dat inima şi viaţa lui Isus Cristos. De atunci am fost mereu creştin. Picioarele mele m-au dus acasă şi m-au urcat la masardă, dar nu picioarele mele au fost cele care au mers la Isus, ci inima mea. În inima mea am acceptat să merg la Isus. Am luat hotărârea şi am mers. Acestea au fost cele două lucruri - remarca plină de grijă a vecinului nostru şi explicaţia predicatorului de stradă - care m-au împins Împărăţia lui Dumnezeu".

"Am fost botezat cu o puternică revărsare a Duhului Sfânt la vârsta de 19 ani, pe când eram pe genunchi, stăruind în rugăciune în camera din casa soacrei mele. Doream voia lui Dumnezeu pentru mine şi mă opusesem aproape tuturor grupărilor şi curentelor 'ism'-ice care veneau cu formele, teoriile şi îvăţăturile lor. Toate au încercat să mă doboare.Unii spuneau că am mers prea departe, alţii că ajunsesem suficient de departe. Dar eu ştiu sigur ce a făcut Dumnezeu pentru mine şi în mine în acel moment. Nimic din exterior nu avea vreun înţeles important pentru mine. În disperare şi în credinţă, am făcut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanţă la ce era încărcat de o importanţă majoră - să fiu stăpânit de Duhul Dumnezeului celui viu. Fiecare lucrare mică pe care Dumnezeu a făcut-o vreodată prin mine şi prin slujirea mea pentru El datează din acel moment când am fost umplut de Duhul. De aceea pledez pentru viaţa spirituală a Trupului lui Cristos şi pentru lucrările veşnice ale Duhului veşnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu, instrumentele Sale".

Locul în care se refugia să se roage şi să mediteze la bunătatea lui Dumnezeu era subsolul din casa familiei sale. El a scris odată: „Mi-am dat seama că Dumnezeu este o mângâiere pentru mine, El este bun şi în orice circumstanţă îmi este uşor să trăiesc cu El.”

Deşi nu a urmat nici un seminar sau colegiu biblic, Tozer a primit două diplome onorifice de doctorat. A acceptat propunerea de a fi pastor pentru prima dată în West Virginia, 1916. În decembrie 1921, el, împreună cu soţia sa, Ada, s-au mutat în Morgantown, unde s-a născut primul lor copil din cei şapte (şase băieţi şi o fată).

În primii ani de lucrare, banii erau extrem de puţini. Familia Tozer a făcut un legământ să se încreadă în Dumnezeu pentru toate nevoile lor, indiferent de circumstanţe. „Suntem ferm convinşi că Dumnezeu poate să trimită bani pentru copii Săi care cred în El – dar acest principiu îşi pierde valoare dacă ne bucurăm de bani şi nu îi dăm slavă Lui, Dătătorului, aşa cum se cuvine!” Tozer nu s-a abătut niciodată de la acest principiu. Lucrurile materiale nu au fost o problemă pentru el. Mulţi au spus că dacă el avea mâncarea necesară, îmbrăcămintea şi cărţile sale, era mulţumit. Familia sa nu a avut niciodată o maşină, în schimb au ales să călătorească cu autobuzul sau cu trenul. Chiar şi după ce a ajuns un autor creştin bine cunoscut, el a cedat în scris majoritatea drepturilor sale pentru cei care se aflau în nevoie. Mesajul pe care îl transmitea era în aceeaşi măsură înviorător şi pătrunzător, dur, care nu permitea compromisuri. Singura lui ţintă în viaţă era să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal şi a încurajat pe alţii să facă la fel. Imediat mai apoi a descoperit că o relaţie adâncă şi statornică cu Dumnezeu trebuie să fie cultivată.

Fundamentul tuturor predicilor şi învăţăturilor lui Tozer a fost întotdeauna timpul de părtăşie cu Dumnezeu în rugăciune. Acolo, el închidea ochii la confuzia lumii, la tot ce este pământesc şi în schimb îşi concentra toată atenţia asupra lui Dumnezeu. „Activităţile noastre religioase ar trebui să fie ordonate în aşa fel încât să ne permită să avem suficient de mult timp pentru a cultiva liniştea şi solitudinea.”

Încă din prima parte a lucrării sale, Tozer şi-a dat seama că Hristos îl chema la o predare diferită şi specială care cerea o golire de sine şi o foame de a fi umplut din plin cu Duhul lui Dumnezeu. Acest fel de predare l-a mistuit întreaga viaţă.

INGERUL LUCRURILOR OBISNUITE

“Povestirea despre Zaharia şi înger(Luca 1:8-11) ne dă de înţeles că oamenii din ciudata noastră vreme văd lucrurile tare neclar. E nevoie de un real efort al minţii pentru a ne scutura de filozofiile false care ţin masele de oameni în strânsoarea lor.

Dacă ne gândim doar la America deocamdată, am putea spune, cu toată precizia, că marea majoritate a populaţiei noastre gândeşte la fel despre aproape orice. Dreptul nostru de a fi în dezacord, cu care tare ne mai lăudăm, e o glumă pentru oricine vede mai departe de vârful nasului. În afară de unii rebeli, neimportanţi numeric, noi, americanii, reacţionăm identic la stimulii sociali din jurul nostru. Suntem la fel de atent condiţionaţi precum poporul Germaniei sub dictatura lui Hitler sau ruşii sub tirania lui Stalin. Diferenţa e că această condiţionare a noastră nu este realizată cu forţa, ci prin publicitate şi alte mijloace de educare în masă. Presa, radioul şi diversele forme dramatice, dintre care cinematograful deţine supremaţia, au spălat creierul americanului obişnuit cu un succes la fel de mare ca şi cel al maşinăriilor propagandei totalitariste. Desigur, nu există ameninţări, lagăre de concentrare sau poliţie secretă, însă, totuşi, treaba se face. Iar dovada eficienţei sale se vede din faptul că oamenii cu creierele spălate nici nu-şi dau seama de ceea ce li s-a întâmplat şi vor întâmpina o astfel de idee cu hohote răsunătoare. Însă, fie că râde, fie că plânge, victima tot victimă rămâne.

Un semn rău-prevestitor al concepţiilor noastre deformate este atitudinea noastră falsă faţă de lucrurile obişnuite. S-a răspândit printre noi ideea că tot ce e obişnuit e demodat şi nu face două parale. Aproape nici unui lucru nu i se mai permite să fie doar ceea ce este-în zilele noastre totul trebuie să fie ,,procesat.” La unele niveluri ale societăţii, de exemplu, imaginea unei mame care-şi alăptează copilul va smulge exclamaţii de mirare, dacă nu chiar dezaprobare pe faţă. N-au inventat producătorii mâncare pentru copii mai bună decât laptele matern? Oricum, acesta nici măcar nu a fost pasteurizat şi nici nu e produs la fabrică. Şi cum ar putea Mrs. America să fie splendidă în timp ce e ocupată cu o treabă atât de umilă şi obişnuită?

Mania goanei după splendoare şi dispreţul faţă de tot ce e obişnuit sunt semne vestitoare de rău în societatea americană. Chiar şi religia trebuie să fie strălucitoare. Şi în caz că nu ştiţi ce e splendoarea, vă pot lămuri: e un amestec de sex, vopsea, material de umplutură şi lumini artificiale. A venit în America odată cu şleahta jazz-ului şi a cinematografiei, a fost mai întâi acceptată de lume, iar apoi a intrat, cu mers trufaş, în biserică- plină de vanitate, de narcissism şi strâmbături de nas. În loc să-L avem în mijlocul nostru pe Duhul lui Dumnezeu, avem acum spiritul splendorii, artificial precum moartea pictată, şi la fel de gol precum craniul care îi slujeşte drept simbol.

Faptul că avem acum de-a face cu un nou spirit în religie nu e doar o figură de stil. Noul creştinism a introdus în mod clar concepte noi care ne întâmpină cu obrăznicie ori încotro ne-am întoarce între graniţele creştinismului evanghelic. Virtuţile simple, atât de dragi inimii prorocului şi apostolului, şi încărcătura predicilor solemne şi înfocate ale înaintaşilor noştri protestanţi au fost scoase la pensie şi alungate cu surle şi trâmbiţe. Creştinul de tip nou nu mai vrea să fie bun, sfânt sau virtuos. Vrea doar să fie fericit şi liber, să aibă ,,pace sufletească” şi, mai presus de toate, vrea să se bucure de fiorii plăcuţi ai religiei, fără vreunul dintre pericolele ce o însoţesc. El aduce abordării Noului Testament un concept păgânizat asupra modului creştin de viaţă, şi răstălmăceşte Scriptura, făcând-o să spună ce vrea el să audă. Creştinul de tip nou face toate acestea, susţinând în acelaşi timp, sus şi tare, că descinde în linie directă din apostoli şi că e un adevărat fiu al Reformei. Modelele spirituale ale unei astfel de persoane nu sunt oamenii sfinţi, ci jucătorii cu mingea, bătăuşii pe care se pun pariuri şi stelele de spectacol, sentimentale , dar neregenerate, care vin de oriunde, numai din ceruri nu.

Adevăratul creştinism este construit pe Biblie, iar Biblia este duşmanul oricărei prefăcătorii. Simplitatea, sinceritatea şi smerenia sunt şi acum virtuţi de aur în împărăţia lui Dumnezeu. Îngerul i-a apărut lui Zaharia în timp ce el îşi împlinea obligaţiile obişnuite şi prozaice. Nu era nimic strălucitor în ceea ce avea de făcut acest sfânt bătrân. Nu era nici o fanfară, nimic dramatic- doar un bun bătrân care făcea ceea ce fusese învăţat să facă. El nu căuta nici un fel de publicitate. Oamenii ocupaţi de afară nu-i acordau nici o atenţie. În această epocă confuză, oare îndrăznim prea mult dacă sperăm că vor mai fi nişte creştini care să creadă încă în îngerul lucrurilor obişnuite?

Haideţi să stingem pentru un timp luminile colorate şi să vedem ce se întâmplă. Poate că ochii noştri se vor obişnui cu lumina lui Dumnzeu. Şi, cine ştie? Poate cineva va vedea iarăşi un înger.”

luni, 14 martie 2011

Deuteronomul 33:26

Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel, El trece pe ceruri ca să-ţi vină în ajutor, trece cu măreţie pe nori.

vineri, 11 martie 2011

Papercutting

Flori de ziua mea

marți, 8 martie 2011

Concurs de 8 Martie

Laura ne propune un nou concurs pentru ziua de 8 Martie. Puteti vedea detalii pe blogul ei http://laurafrunza.com

duminică, 6 martie 2011

1 Timotei 6:11

Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.

marți, 1 martie 2011

Isaia 41:10

nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.
 

Floar3d3colt © 2008. Design By: SkinCorner