Dacă – Rudyard Kipling

Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea

În jurul tău, şi spun că-i vina ta;

De crezi în tine, chiar cînd Omenirea

Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;

De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;

De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;

De nu răspunzi la ură tot cu ură

Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;



Dacă visezi – dar nu-ţi faci visul astru;

De poţi să speri – dar nu-ţi faci jindul ţel;

De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul

Mereu senin şi în acelaşi fel;

Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită

De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;

De poţi ca munca vieţii, năruită,

S-o faci de la-nceput precum a fost;



Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată

S-o pui, făr’a clipi, pe-un singur zar

Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată

Făr-să te plîngi cu un oftat măcar;

De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă,

Drept să rămîi, cînd ele june nu-s,

Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă

Decît Voinţa ce le ţine sus;



Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată

Ca şi-n Mulţime – nu străin de ea;

Amic sau nu, de nu pot să te-abată;

De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;

Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,

Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,

atunci: a ta e Lumea asta mare

şi, mai mult, fiul meu: atunci – eşti Om!